EEA and Norway Grants

Stiri

Veste bună pentru tineri: Ideile lor de afaceri pot deveni acum realitate!

no-longer-alone-turning-ideas-into-successful-start-ups-is-already-a-reality.jpg

Instituirea stării de urgenţă sanitară cauzată de pandemia de COVID-19 a scos la iveală deficiențele din sistemele de învățământ. Investițiile limitate în dezvoltarea infrastructurilor digitale, precum și incapacitatea de adaptare la cele mai inovatoare metodologii educaționale – cu precădere la cele digitale – au plasat Italia pe o poziție inferioară a clasamentului mondial în ceea ce privește utilizarea sistemelor de e-learning și home-schooling.

Miriam Cresta este CEO-ul Junior Achievement (JA) Italia

Din nefericire, atunci când cursurile au fost suspendate (în perioada martie-septembrie 2020), circa 2 milioane de copii și tineri au fost lăsați în afara sistemului de învățământ. Nivelul tot mai ridicat al absenteismului școlar și creșterea constantă a numărului de tineri care nici nu învață, nici nu lucrează (NEET) demonstrează ineficiența programelor de consiliere profesională și formare a competențelor personale ale tinerilor.

Junior Achievement a măsurat impactul pozitiv – inclusiv în ceea ce privește dezvoltarea socio-economică – al investițiilor în programele experimentale care vizează dezvoltarea competențelor sociale, creativității și abilităților financiare ale tinerilor și a constatat faptul că aceste programe constituie cea mai eficientă metodă prin care elevii pot fi încurajați să își continue studiile. Potrivit Human Foundation, pentru fiecare euro investit în programele de antreprenoriat, 4,3 euro se întorc în economia țării.

Implementarea unor asemenea programe în școli poate contribui la reducerea numărului de tineri NEET și facilita pregătirea elevilor pentru a deveni „viitori angajați“. Programul „NEETs in Entrepreneurship” este finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin EEA and Norway Grants Fund for Youth Employment. Până la finalul proiectului (în 2021), 1.600 de tineri NEET (care nici nu muncesc, nici nu învață) din Spania, Bulgaria, Italia și România vor beneficia de activități de instruire personalizată, care îi ajută să devină membri activi ai societății.

Pentru a veni în întâmpinarea acestor nevoi, JA Italia a lansat programul „Match the Future“ – o transpunere la nivel național a proiectului european „NEETs in Entrepreneurship” –, menit să îi ajute pe tinerii care au renunțat la școală sau la locul de muncă să-și regăsească stima de sine și spiritul de inițiativă, doi factori indispensabili pentru reactivarea potențialului de dezvoltare personală şi profesională. Acest proiect este finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin EEA and Norway Grants Fund for Youth Employment. Până la finalizarea sa, în anul 2021, 400 de tineri vor fi exersat mai multe tehnici de inițiativă și creativitate, cu ajutorul cărora pot deveni autonomi indiferent dacă se angajează sau își deschid o afacere.

Deja ne mândrim că doi dintre tinerii noștri, Emanuele și Domenico, sunt gata să își lanseze propriile afaceri cu sprijinul financiar pe care l-au primit mulțumită proiectului „NEETs in Entrepreneurship“, după ce au participat la programul nostru de educație antreprenorială și au câștigat concursul de idei de afaceri „Match the Future“. La acest succes au contribuit și cei de la VISES Onlus – o rețea de manageri care lucrează ca voluntari oferind servicii de mentorat și consultanță tinerilor participanți la proiect, în numele unei solidarități între generații atât de necesară astăzi.

Iată ce spune Johanna,  o altă tânără care, datorită proiectului „NEETs in Entrepreneurship“, a putut lua parte în luna ianuarie la programul de formare în materie de leadership și motivație „FROG“, dezvoltat de partenerul nostru norvegian, organizația Lyk-z & Daughters: „Participarea la programul FROG a fost pentru mine o experiență plină de satisfacţii, un amestec de rigurozitate, voie bună, implicare, și, mai presus de toate, o oportunitate de a mă dezvolta pe plan personal. Mi-a oferit sentimentul că pot lua cu mine ceva foarte prețios. Rucsacul meu invizibil s-a umplut cu o multitudine de lucruri utile în viața de zi cu zi și mi-am făcut noi prieteni. Aș recomanda acest program oricui, indiferent de momentul în care se află în viață“.

Și nu intenționăm să ne oprim aici. În această toamnă și în primăvara anului viitor urmează să reluăm seria de webinarii de educație antreprenorială și evenimentul pe care noi l-am numit „Concurs de afaceri“ – o competiție de idei de afaceri cu zece burse menite să îi ajute pe tineri să își dezvolte proiectele de afaceri și, astfel, să aibă un viitor mai bun.

Despre EEA and Norway Grants

EEA and Norway Grants reprezintă contribuţia Islandei, Liechtenstein-ului şi Norvegiei pentru o Europă mai verde, mai competitivă şi favorabilă incluziunii.

Există două obiective generale: reducerea disparităţilor economice şi sociale în Europa şi consolidarea relaţiilor bilaterale dintre țările finanţatoare şi cele 15 ţări membre UE din Europa Centrală, de Sud și regiunea baltică. Cele trei ţări finanţatoare cooperează îndeaproape cu Uniunea Europeană prin Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) – European Economic Area (EEA). Finanţatorii au oferit 3,3 miliarde de euro prin scheme de subvenții consecutive între 1994 și 2014. Pentru perioada 2014-2021, EEA and Norway Grants se ridică la 2,8 miliarde de euro.


Contact
           


The NEETs in Entrepreneurship project is funded by Iceland, Liechtenstein and Norway through the EEA and Norway Grants Fund for Youth Employment.



Implemented by:
partner_1.png
partner_2.png
partner_3.png
partner_4.png
partner_5.png
partner_67.png